Astazi m-am decis sa postez o mica-mare scrisoare, sau poate mai bine spus poveste, ramane la alegerea voastra, scrisa cu putin timp in urma. Subiectul este cam ciudat si m-am cam folosit de absolut, insa sper sa va atraga cat de cat.

Asa a inceput totul…

Şi ţi-am văzut chipul

              Nu mi-am imaginat vreodată că  o sa simt toate aceste lucruri. E plăcut. E plăcut să simt asemenea sentimente şi eşti şi tu plăcut

              Iubirea şi-a spus cuvantul. Însă ştiu că  nu de atunci. A fost nevoie de duioşie, de gesturi suave, de îmbrăţisări, chiar şi de lipsa ta, la un moment dat, ca să realizez că am nevoie de tine si de iubirea ta.

Şi totul a început atat de frumos… O vorbă spusă  la momentul potrivit, un sărut reiesit din jucăusa nebunie a unor copii, o primă privire timida, o mângâiere lină ce a dus la o îmbrăţisare şi totul s-a transformat într-o poveste de iubire, s-a transformat în povestea noastră! Şi am primit-o cu braţele deschise, fiind pregătiţi să pornim intr-o nouă aventură şi un nou început în doi, aşa cum ne-a placut tot timpul să spunem.

            Cine s-ar fi gandit că noi o să ajungem să fim împreună? Că o să ajungem să fim un singur suflet ce traieşte cu aceeasi gură de aer, un singur trup ce simte placere si bucurie doar atunci când ne aflam unul lângă celalat ? Şi am facut tot posibilul amândoi să petrecem cât mai mult timp împreună. Cum să uit cum fugeam de acasă că fiu cu tine? Şi cât de repede trecea timpul când îl petreceam în doi. Zbura… la fel ca şi mintea nostrăîn timpul orelor, care pierdea firul lecţiilor şi a atentiei pentru a ajunge… tot  împreună.

Cu o mică floare mi-ai cucerit zâmbetul, cu un zâmbet mi-ai cucerit sufletul, iar sufletul tău l-ai păstrat intact pentru mine. Aceasta a fost o primă dovadă a dragostei ce mi-o purtai. Dar nu te-ai oprit aici. Erai în stare să declansezi un razboi cu lumea întreaga, pentru că si tu, la fel ca mine, ai crezut in noi. Şi am ajuns si in extreme, acolo unde orice problemă ne ajungea, dar nici una nu a fost mai puternică decât ceea ce simţeam amândoi.

Ştii ce ai provocat cu dragostea ta? M-ai făcut să mă simt o femeie, deşi eram o simplă copilă, acum o adolescentă. M-ai facut să simt fiorii dragostei, ai facut ca sărutul tău să îngheţe pe buzele mele, iar ochii mi i-ai făcut să plângă pentru fericirea noastră.

Dar înăuntrul tău ai suferit… Ştiu, şi mă  doare. Ai suferit pentru că nu am recunoscut multă vreme că noi doi ne iubim. Nu am facut-o cu rautate. Am vrut doar să simt că totul este adevărat şi că sentimentele mele, atât cât şi ale tale, sunt reale şi că nu e doar o simpla îndrăgosteală. Şi am simţit! Am simţit că ţin la tine mai mult decât m-aş fi aşteptat. Şi într-o seara mi-am dat seama că degeaba ma împotrivesc să nu spun ceea ce simt, mi-am dat seama că sentimentul îmi ţinea ocupată toată fiinţa, şi mintea, şi sufletul, şi toate simţurile. Ne-am întâlnit, te-am  îmbrăţisat ca niciodata , te-am lăsat să vorbeşti şi în momentul în care te aşteptai cel mai putin m-am aplecat asupra umarului tău, şi tremurând ţi-am şoptit « TE IUBESC ».

Faţa îţi radia de fericire, m-ai luat în braţe, mi-ai răspuns cu un glas dulce şi suav cu aceleaşi două cuvinte ce le auzeam pentru prima dată şi m-ai săutat. Atunci am fost a ta. Pentru prima dată am fost a ta, trup si suflet. Şi nu regret. Nu am regretat nici macăr o secundă. De ce as face-o? Mi-ai dat tot ce e mai frumos şi mai pur, mi-ai oferit iubre, m-ai făcut să iubesc!

           Dar vremea a trecut, noi am crescut si a venit momentul să ne luăm ramas bun de la povestea nostră. Nu şi de la dragoste, pentru că ea încă mai există, va fi tot timpul între noi. Aş vrea să nu mai fie totul atât de trist şi de tacut, cum e uneori. Aş vrea să îţi mai mângâi obrazul şi să te privesc, să mai simt căldura îmbraţisării tale măcar o dată, să mai aud un ultim “Te iubesc”, macar pentru o secundă să mai simt că suntem un “noi”…

Acum sunt doar vise. Şi amândoi o să visăm în continuare. O să visăm că suntem iar împreună, că poveste noastră continuă şi o sa visăm ceea ce am visat mereu: să ne ţinem strâns în braţe, să adormi la pieptul meu şi să vedem răsăritul, aşa cum de atatea ori am vazut apusul. Şi o să mai vedem un ultim apus împreună. O să vedem apus nostru, iar răsăritul… poate cine ştie… poate o sa ne ofere Dumnezeu, peste ani şi un răsărit împreună. Unul adevărat!

Îţi mulţumesc iubitule. Îţi mulţumesc că mi-ai lăsat amintiri… A fost frumos. Şi încă mai este atâta timp cât acestea mai existâ, cât mai există ca amintire glumele ce le făceam, momentele dulci, micile escapade, îmbrăţisările calde. . O sa fii tu… mereu în sufletul meu. O sa fii mereu primul. Primul ce m-a schimbat, primul pentru care am cedat, primul ce m-a iubit, primul pentru care am simţit un sentiment atât de puternic, primul căruia i-am spus “Te iubesc”.

              Acum învaţă să fii fericit scumpul meu. A venit şi timpul tău, timpul mult aşteptat. Iar pe mine… lasă-mă undeva în trecutul tău, acolo unde, cândva a fost bine.

             Uite! S-a facut iar noapte. E ca în noaptea în care ne-am declarat dragostea! Doar că noaptea nostră a trecut…

Cu zambetul pe buze te saruta, a ta

….