Ne aflam intr-un sfarsit de septembrie. Nu stiu altora, insa pe mine septembrie ma duce direct la melancolie, cu gandul si nu numai. Frunza ruginita zbiara subt zgomotul fosnitor al linistii sale. E frig.. Mult prea frig pentru a te incalzi singur, si mult prea trist pentru a te gandi doar la tine. Observ in jurul meu, poate nu prieteni, poate doar cunoscuti, insa ii observ cum si pentru ei nu totul se rezuma doar la persoana intai singular, ci din contra, mai totul se rezuma la o persoana a treia incadrata in aceeasi categorie. Un el, o ea.. un Fat-Frumos, o Ileana Cosanzeana.. o persoana iubita, poate un trecut, poate.. un viitor. Toamna aduce cu ea o dorinta, din ce in ce mai strigatoare, de a deveni un androgin, de a face un imens schimb cu o clipa de fericire, un moment de tandrete, un suflu cald in recele serii. Poate Bacovia s-a aflat toata viata sa intr-o asemenea toamna (e stupid, stiu, dar ar putea fi o buna scuza).
E sfasiitor de singuratica toamna. Este podul care se clatina la fiecare pas, fiecare atingere, dar si drumul spre o sansa si un suras. Poate de asta toate roadele se strang toamna, pentru a fi ceva ce ne ofera bucurie, ce ne ofera totul cand ziua strica..totul. Si trebuie sa ne bucuram de fiecare dor, de fiecare lacrima ce ne ofera acest anotimp, pentru ca noi poate nu o sa fim niste viitori Bacovia sa ne amintim tot timpul de aceste sentimente sinistre.

Anunțuri