Mă îndreptam spre școală.
„-În sfârşit am ajuns!”
Şi o văd pe ea! Un chip angelic, o siluetă precisă, un zambet fermecător. Părul ei zburda prin vântul revigorant si săgetos al dimineţii, iar buzele îi erau ca petalele gingaşe ale unui trandafir abea îmbobocit. O vedeam pentru prima dată. Am privit-o fix, uitând de tot ceea ce reprezenta restul. Eram năucit.. bulversat.. poate chiar si putin stuperfiat. Simteam pentru prima dată cum o fată îmi trezeşte atentia, mintea, corpul și toate simţurile; simţeam cum îmi emancipa o inexplicabilă stare de fericire; simteam cum timpul s-a oprit pentru a mă lăsa să mă bucur cât mai mult de această imagine ce mi-a cuprins fiinţa. Această suavă faptură s-a remarcat prin frumuseţea ei, prin mişcările geometrice ale corpului, prin expresia călduroasă a chipului. Simţeam cum îmi tremura trupul, cum rămaneam fară suflare, şi fermecat de această imagine, i-am pierdut pasul, fară ca macăr să îmi dau seama. A sunat clopoţelul. Şi în secunda următoare m-am trezit la realitate. Greşit! Incă eram sub anestizia acelor sentimente pe care întreaga mea fiinţa nu le credea reale, sau cel putin nu vroia să le creadă. Am urcat scările cu mintea total în altă directie decât cea a şcolii și am ajusns în clasă. Nu mai auzeam nimic, nu mai vedeam nimic… Eram oferit trup şi suflet unei simple imagini, unui singur cadru, unei singure persoane: ea. Nuştiu când a trecut prima oră, nu ştiu nici măcar o propoziţie spusă în clasă în acele 48 de minute. Ştiam doar atât: trebuie să o revăd!
Am început să întreb colegii de „fata cu chip de înger”, însa m-am izbit de răspunsuri ce îmi înghețau inima: „Nu știu”, „Nu am văzut-o”, „Poate era doar în vizită”. Nu puteam să accept cuvintele ce le auzem. Nu vroiam să cred că poate nu o să o mai revăd. Aşa că, plin de entuziasm, și oarecarum exuberant, am început să îmi caut frumoasa copilă prin cunoștințele cunoscuților. Am eșuat în prima pauză. Eram dezamăgit, întristat, îngandurat. Însă eram și fascinat. Niciodată nu mai pățisem așa ceva. Simțeam o forță imensă ce m-a cuprins, un fior necunoscut ce s-a aruncat asupra mea. Inima îmi bătea tot mai tare, sângele fierbea în mine, iar fața îmi afișa un larg zâmbet. Îmi spuneam „Se petrec lucruri ciudate cu mine, dar mai ales în mine.”. Tulburat am continuat să particip la restul orelor. Încercam să îmi stăpânesc stările contradictorii, însă mă luptam cu cel mai nestăpanit si neaşteptat sentiment… dragoste la prima vedere… Au trecut ore, zile şi totul rămânea un real mister despre minunata fiinţă ce mi-a luat sufletul si minţile. Nu puteam să o uit. Imaginea ei îmi lumina chipul în orice moment al zile, însa mă şi întrista. Mă întrista gândul că nu pot să o vad, că nu o pot avea lânga mine.
To be continued…:D