Sunt chinuit. Nopțile sunt tot mai grele. Patul este mult prea gol. Noaptea mă întorc în toate părțile patului, fiecare centimetru avand un rol aparte. Visele îmi devin coșmar, iar cel mai macabru coșmar se transformă în Cenușareasa mea. Mă transpun, din băiatul neștiutor, în prințul ce o caută.
Ileana Consanzeana, Frumoasa adormita, Alba-ca-zăpada, toate se regasesc în chipul ei. Mă simt o bestie- blandă, un vampir fară poftă de sange, un internet făra facebook, toate în absența ei. Rolul meu l-am uitat de mult și în fața mea văd doar rolul tău… hrănindu-mi sentimentele.
Este deja luni, în cea de-a doua saptămană. Testul de astăazi mă ține în suspans. Concentrația mea asupra învățatului s-a redus cu trecerea zilelor. În mintea mea zburdă, în loc de ribozomi și fibre, prezența ta feminină. Oare sunt tot eu? Simt ca plutesc prin vise și că mă pierd prin e-mail-uri. Încerc să te aflu și să te găsesc. Să fie un răspuns fară întrebare? Sau un mister cleopatric erupand în momentul găsirii?
Prietenii mă incurajează… prin glume. Îmi spun că am fost vrajit. Ei glumesc, dar dacă chiar așa este? Nu o fi iubirea o vrajă în care fiecare este legat la ochi prin chipul celeilalte persoane? Și nu doar prin chip. Vrăjit de obsolut orice imperfectibilitate a partenerului perfect, orice act făcut atat cu inimă, cat si cu ratiune, orice punct pus accentuat pe centrul nucleului sentimental?
Mă simt diferit. Simt că pot fi mai bun. Îmi trece imaginea ei fulger prin minte și bătăile inimii depășesc limita vitezei admise.
Și uite așa trece și această săptamană, înconjurat de incertitudini și de idealuri. Ei, prietenii, vor să petrecem prin ritmurile dansului, prin mișcări geometrice ale corpului, prin sunetul muzicii. Iau invitația ca pe o noua provocare spre găsirea sentimentului de mai bine.
Și intru în club. Privesc trupurile armonioase si fețele simpatice ale domnișoarelor. Privirea nu găsește nimic mai placut decat frumosul obișnuit și ținuta provocatoare. Mă duc să îmi las geaca în perimetrul imediat următor barului. Sunt neatent și, uitandu-mă la prima stica cu forme imprecise și voluptoase, cineva se izbește în mine. Nu am timp să recționez. Privesc persoana în cauză, deschid ochii cat pe-aci să îmi iasă din orbita și scap geaca din mană, gata să îngheț. O văd in fața mea. Este ea, fata cu chip de înger. S-a oprit timpul, clipa. M-am oprit eu… .