Se spune ca desi privim in fata, mintea nostra tot v-a alerga spre lucrurile care au fost odata.
Si eu o fac. Cu gandul.
Alerg la amintirile ce ne-au leagat. La zile si nopti ce le-am petrecut impreuna, la toate prostiile pe care le-am facut, la toate siretilcurile.
Un gand ma poarta acolo unde am poposit un timp, acolo unde am copilarit si am crescut.
Imi amintesc Craciunul petrecut impreuna, anul nou la urat, iarna cu sania. Cum sa uit cum alergam in seara de revelion, la 2 noptea pe vale la Radusanu? Cati ani avem? Cred ca 12. Sau cum, desi crescusem si nu mai credeam in Mos Craciun, tot ne-am gasit cate un mic cadou subt brad. Numai cu sarbatorile de iarna sunt atatea amintiri. Poezia compusa! Doamne, o mai am si acum;)).
Am intrat si in unele incurcaturi. Parlamentul sigur nu o sa fie de-acord cu ceea ce am facut pana la urma:”>. „Parca miroase a… Aaa nu nu. Noi?!”;)).
Pastele… Si acolo multe momente placute. Cred ca ultimul Paste a fost un aceasta melodie:

Si cate melodii ne faceau sa ne zbantuim, dar si sa ne plangem… Secretele ce le avem, ce ni le spunem.
Ma gandeam, in mintea mea de copil abea iesit la lumina adolescentei, cum o sa ne vedem amandoua cu prietenul de mana. De multe ori chiar nu puteam sa imi imaginez asta. Sa fim indragostite.
Acum vad si nu imi vine sa cred.
Dar uite ca ne indreptam cu pasi marunti spre maturizare. Si partea inocenta a copilariei a trecut.
V-om privi spre ce ne asteapta si poate v-om mai da cate o ochida la tot ce a fost.