Simt cum incepe.
Usor, usor… abia cat sa cred ca ma pacaleste. Si chiar o cred.
Imi atinge crestetul, apoi gatul si fatza. Ma indeamna, dar nu cedez. Ma tin cat de tare pot.
O data, de doua ori, de tri ori. Si vine! Nu mai pot! O sa explodeze. O sa dau tot afara.
Dar e doar senzatia de furnicatura.
Nu se lasa. Vrea sa ma vada slabita, cu ochii mici si gata sa ca cad la pat. Unde ajung in cele din urma…
Insa totusi nu vreau. Ma ridic, dar nu mai pot. Parca sunt o baba. Iar in cele din urma se intampla ceea ce era de asteptat.
Bum!
In sfarsit am stranutat! Acum continui sa stau sub patura. Am racit!

Deci e a treia oara iarna aceasta. Nu este corect!
S-a mai dus o zi. O zi in care am stat doar in pat, invelita (desi in casa e o calduraaa) si uitandu-ma la „Lost” (pe care l-am terminat) si la „Zambetul lui Sharon” (primul sezon).
Si am mai baut cate un ceai.
Iar pentru ca servetelele s-au terminat a trebuit sa sun un prieten fidel: hartia igienica. Mai doua-trei fasii si termin un sul.

Ce virus infect!

P. S.
Macar nu sunt singura in aceasta suferinta si mai sunt si altii.
Haaaaa!:P