Statea acum cateva minute si ma uitam la un serial. Si am in fata ochilor o insiruire de scena induiosatoare unele, altele fericite, insa toate pline de iubire, poate chiar si de oximoroane sau adevaruri iesite la suprafata.
Si pentru o clipa m-am oprit..
Si am simtit o chestie (ar fi prea greu de explicat ce anume). Mi-am dat seama ca tot ceea ce era configurat acolo era valorificat cu aproape banalitate daca nu exista un lucru: muzica!
Si nu ma refer doar la acest serial. Nu. Ci ma refer la toate filmele, toate reportajele si scurt-metrajele, toate realurile, toate care ne introduc in tema prin sunetele muzicii, a versurilor sau chiar a unor simple note.
Stiu ca de multe ori nu ne dam seama de acest lucru, ci doar ascultam o melodie si uneori zambim sau avem in coltul ochiului o lacrima si atat. Pentru ca si eu patesc asa.
Iar daca la un moment dat vei fi intrebat: „Dar de ce te-ai intristat?”, tu vei spune adevarul „Nu stiu”.
Asta pentru ca muzica este sufletul limbajului si in acelasi timp limbajul sufletului. Asta pentru ca ea stârneşte în noi, nu instincte, ci cu siguranta gândurile cele mai profunde, amintiri, insa si temeri, adevaruri sau propririile minciuni simtite, spuse, amagiri si iluzii.. asteptari sau chiar pasul spre un nou inceput.
Sunt multe lucruri pe care le poate spune cineva despre tine, dupa muzica pe care o asculti. Pentru ca aceasta ne caracterizeaza in mare parte (doar nu o sa asculti `Ai se eu te pego` si cand incolo bocesti toata ziua de nu mai poti).
Eu nu as putea trai fara muzica, la fel cum nu as putea sa ma distrez fara ea sau sa ma descarc ascultand doar o simpla melodie. ( Uiii ce bine ca nu sunt singura:>)

Asa ca dragii mei, (ce ciudat suna), fiti voi pe ritmurile unei melodii.
Toti pentru unul si muzica pentru toti!