Te privesc si iti vad chipul. E linistitor. Trasaturile sunt simetrice si incadrate perfect fetei usor rotunda si imbujorata.
Vad buzele, de multe ori pale, miscandu-se putin cate putin, timide. Insa vocea ma zguduie. Glasul, cu accente grave, se impune cu autoritate deplina. Nu ai crede ca aceeasi voce, in timp, e mai mult lina, calda, si mai ales, plapanda.
Nu stiu ce vad altii sau mai ales cum.
Eu te vad doar capabila. Insa sensibila, parca asteptand momentul in care sa te prabusesti si sa te rupi in mii si mii de bucati.
Ridici mana si parca o simt eu grea. Fiecare pas, inca unul in minus, il apesi greu, cu calapodul cat o aschie.
Infiorator.
E acelasi chip de ani. Il vad, il am in fata si totusi… ma pierd.
Oamenii spun ca ochii vorbesc. Si o fac. Desi pari blanda si gingasa, deseori fragila, ei imi vorbesc. Si ii vad din alta poveste. Dar nu ii vad din Cenusareasa, ci ii vad din Frumoasa si bestia. Iar tu te tansformi, prin ei, din frumoasa in bestie, din inger in demon, ascunzand o fiara, o jivina, gata sa isbucneasca … oricand.
Iti urmaresc liniile, una subtire, alta accentuata. Ajung la pupila, acea gaura neagra.. care imi spune „Vei cadea.. in intunericul imens” si in acel moment ma simt cuprinsa de un fior.
Tremur, si cad intr-o alta lume, una imaginara. Si imi inchipui intunericul, coltii fiarelor si pe regele lor, toti venind spre mine. Instinctul imi spune sa alerg. Si o fac.
Urc scari, si scari, si scari.. Si nu se mai termina.
Dar in incercarea mea de a scapa de haita sfasietoare, ma impiedic, cad si ma trezesc la realitate.
Si sunt in fata aceleasi persoane.
Si ma intreb:
Exista o astfel de fiinta in acel trup moale… o fiinta intunecata?
Se ascunde un opus sub acea masca inocenta?